CASTELUL  "KAROLYI"

ŞI

 PARCUL DENDROLOGIC

            Oraşul Carei aşezat într-o zonă de câmpie, dispune de un castel care este unic în felul său în judeţul Satu Mare. Monumentalitatea clădirii, frumuseţea parcului şi priveliştea minunată din bastionul castelului lasă o impresie de neuitat vizitatorilor.

            Numele Careiului apare în documente scrise începând cu anul 1320, sub denumirea de "villa Karul". Ca reşedinţă a familiei nobiliare Károlyi, în această localitate începând din secolul al XIV-lea există întărituri cu scopul de apărare împotriva atacurilor inamice. Károlyi L. László construieşte o casă întărită în anul 1482, pe locul actualului castel, construcţie care a stârnit împotrivirea nobililor din comitatul Sătmar, dar prin intervenţia regelui Matei Corvin edificiul totuşi a fost ridicat. Pentru a curma desele incursiuni ale cetelor turceşti, în anul 1592 Károlyi Mihály construieşte o cetate, care de-a lungul secolelor a rezistat atacurilor inamice. Clădirea veche a fost înconjurată cu ziduri puternice, întrerupte cu bastioane, cu şanţ exterior întărit cu palisade, peste care trecea un singur pod suspendat apărat de o garnizoană numeroasă şi bine înarmată.

            Cetatea a jucat un rol important de-a lungul întregului secol XVII, fiind considerată o cetate de margine, făcând parte din rândul marilor fortăreţe de apărare a frontierei vestice a Transilvaniei. Importanţa cetăţii ca fortăreaţă este menţionată mai ales după reconstrucţia ei dintre anii 1661-1666..

Fortăreaţa din Carei până în 1793

            Importanţa cetăţii din Carei continuă şi în timpul războaielor de eliberare de sub jugul habsburgic, conduse de Francisc Rákoczi al II-lea (1703 - 1711). Armata victorioasă a lui Fr. Rákoczi al II-lea ajunge sub zidurile Careiului şi începe asediul cetăţii apărată de soţia lui Károlyi Sándor. După câteva zile de asediu Károlyi Sándor trece de partea răsculaţilor şi este numit general în armata Francisc Rákoczi al II-lea.

            Cetatea este atacată în 1705 de către austrieci, este incendiată şi parţial distrusă. Va fi refăcută în anul 1705, în ajunul vizitei lui Francisc Rákoczi al II-lea. La  această vizită se face referire printr-o serie de legende ale locului cum ar fi cea legată de " Teiul  lui Rákoczi, "camera lui Rákoczi", "pivniţa lui Rákoczi" şi altele.

Castelul (1794-1894), vedere sud-estică

            La sfârşitul secolului al XVIII-lea cetatea nu mai juca nici un rol militar, ca urmare în anul 1792 Károlyi József a dat ordin pentru demolarea zidurilor şi astuparea şanţurilor. În locul cetăţii, păstrând fundaţiile şi chiar unele ziduri ale cetăţii, s-a construit un castel patrulater, cu un singur etaj, acoperit cu şindrilă, orientat cu faţada înspre sud (spre piaţă). Construcţia castelului precum şi formarea unui parc cu plante rare, va fi terminată în anul 1794. Castelul a fost clădit potrivit epocii în stil baroc târziu, având 20 camere la parter şi 21 încăperi la etaj, precum şi o capelă în partea nord-vestică a clădirii. În această perioadă au fost construite majoritatea clădirilor anexe din parcul castelului, printre care şi un manej pentru 24 cai.

            În urma cutremurului din 1834 castelul în bună parte s-a dărâmat, iar restaurarea completă s-a efectuat doar între 1894 - 1896. Cu această ocazie castelul este mult modificat, adăugândui-se încă un nivel la faţadă (spre piaţă), trei turnuri mai mici şi patru turnuri mai mari (dintre care un bastion). Restaurarea s-a făcut în stil neogotic, condusă de arhitectul Meining Arthur, ajutat de meşteri pricepuţi din Carei. Elementele de apărare din actuala formă a clădirii: bastionul, turnurile, şanţul cu apă nu sunt altceva de cât elemente decorative, fără a avea rol utilitar ( rol militar).

             În interior clădirea actuală cuprinde peste 100 încăperi, cu diferite destinaţii. Astfel holul (atrium) era destinat primirii oaspeţilor, sălile de la parter erau folosite ca sufragerii, bucătărie iar sălile de la etajul I erau destinate pentru locuit sau pentru jocuri distractive. Încăperile mici de la etajul II erau folosite de personalul de srviciu, iar capela s-a păstrat la locul iniţial.

            Arhitectura interioară a clădirii, uşile  şi ferestrele, balustrada lucrată din stejar, precum şi obiectele din fier forjat, au fost făurite de meşteri locali. Şemineurile sunt lucrate din marmoră şi sunt ornamentate cu o măestrie artistică cu elemente ale blazonului familiei Karolyi. Castelul-cetate din Carei, prin reînvierea elementelor decorative gotice (stil neogotic) are o arhitectură armonioasă şi relativ unitară.

            Parcul castelului care se întinde pe 10,3 ha în jurul clădirii, a fost înfiinţat înfiinţat în forma lui iniţiilă în secolul al XVIII-lea. Arborii exotici plantaţi încă la începutul secolului al XVII-lea, fac ca la mijlocul secolul al XVIII-lea să devină deja o grădină renumită, având ca o curiozitate un lac cu broaşte ţestoase. Între anii 1792-1795 se reorganizează după stilul englezesc, primind astfel un caracter peisager. La începutul secolului al XIX-lea , parcul se găsea în partea vestică a clădirii castelului. În această perioadă funcţiona aici şi o seră renumită pentru cultura cameliilor care a fost distrusă de incendiul din 1887. În anul 1877 parcul va fi îngrădit, iar în anul 1890 în partea lui vestică se lărgeşte cu noi zone conturându-se forma menţinută şi în zilele noastre. Tot în această perioadă a fost construit şi frumosul turn de apă, care prin 24 conducte alimenta parcul cu apă.

            În prezent pe teritoriul  parcului dendrologic se găsesc peste 120 specii de plante lemnoase exotice şi indigene.